GAETANO DONIZETTI (1797-1848)
Perioada romantică
Născut la Bergamo, în 29 noiembrie 1797, Domenico Gaetano Maria Donizetti a fost un compozitor italian, din perioada romantică. Deși lucrările sale includ numeroase simfonii, cvartete de coarde, cântece, duete, oratorii, cantate, concerte, sonate și muzică de cameră, faima lui Donizetti se datorează în special celor 70 de opere ale sale care au fost puse în scenă, dintre care cea mai renumită este „Lucia di Lammermoor”. Gaetano a fost cel mai tânăr dintre cei trei copii ai lui Andrea Donizetti, îngrijitor la casa de amanet a orașului, și ai soției acestuia. Deși familia nu avea tradiții muzicale, în 1807 Andrea a încercat să-și înscrie doi dintre copii în corul școlii Lezioni Caritatevoli, dar numai Gaetano, în vârstă de 9 ani a fost acceptat, Giuseppe, la 18 ani, fiind considerat prea în vârstă. Școala fusese înființată cu un an în urmă, de către cunoscutul compozitor german Simone Mayr, venit la Bergamo în 1802, pentru a ocupa postul de capel-maistru (maestro di cappella), la biserica principală din Bergamo. Deși nu prea talentat pentru cor și amenințat cu excluderea din școală, Donizetti a dat dovadă de înclinații muzicale deosebite, motiv pentru care Mayr s-a luptat și a făcut posibil ca acesta să-și continue studiile, atât în școala înființată de el cât și în continuare, la conservatorul din Bologna (cunoscut la acea vreme sub numele de Liceo Musicale di Bologna). În 1816, Donizetti compune prima sa operă, „Il pigmalione”, a cărei premieră va avea loc abia în 1960. În 1817, după ce și-a prelungit cât a putut șederea în Bologna, la chemarea lui Mayr și din lipsa ofertelor de muncă, Donizetti revine la Bergamo. Compune piese pentru pian și cvartete de coarde și chiar este membru în câteva cvartete. În 1818, primește un libret de la un fost coleg de școală, pentru care să compună muzica. Deși nu are un contract semnat, Donizetti decidă să compună întâi muzica pentru libret și apoi s-o prezinte unui impresar. Libretul are ca rezultat opera „Enrico di Borgogna”, prima operă a lui Donizetti pusă în scenă. Premiera a avut loc în 14 noiembrie 1818, La Teatrul San Luca din Veneția. În 1822, opera „Zoraida di Granata” are un mare succes la Roma. În același an, o ofertă a impresarului Teatrului napolitan San Carlo, îl convinge pe Donizetti să se mute la Napoli. Aici, compozitorul își stabilește rezidența pentru cea mai mare parte a vieții sale. Un total de 51 de opere compuse de Donizetti își vor avea premiera în diverse teatre din Napoli. Din 1836, datorită cenzurii stricte care exista în Italia și în special la Napoli, Donizetti devine interesat să lucreze la Paris, unde avea o libertate mult mai mare în ceea ce privește subiectele operelor. Începând cu o ofertă a Operei din Paris din 1838, compozitorul își petrece mare parte din următorii zece ani în capitala franceză, aranjând textul câtorva opere ale sale în limba franceză și supervizând punerea în scenă a unor opere proprii. În anii 1840, Donizetti se mută periodic la Napoli, Roma, Paris și Viena, continuând să compună și să pună în scenă atât operele sale cât și ale altor compozitori. În 1828, Donizetti se însoară cu Virginia Vasselli, sora unui bun prieten. Aceasta dă naștere celor trei copii ai lor dar nici unul dintre ei nu supraviețuiește. În 1837 moare și ea, diagnosticul inițial fiind holeră sau rujeolă dar, ulterior, existând și alte speculații. Din 1843, o boală severă pune stăpânire pe Donizetti și îi limitează activitățile. Din 1846 în 1847 este internat într-un institut de boli psihice. Este adus de prieteni la Bergamo, unde moare, la doar 51 de ani, în 8 aprilie 1848.
© https://en.wikipedia.org/wiki/Gaetano_Donizetti
text - https://en.wikipedia.org/wiki/Gaetano_Donizetti