JOSEPH MAURICE RAVEL (1875-1937)
Perioada Modernă
Joseph Maurice Ravel, născut la Ciboure, Franța, în data de 7 martie 1875, a fost un compozitor francez. El și Claude Debussy sunt considerați cei mai importanți muzicieni impresioniști francezi, dar amândoi au respins cu convingere această etichetare. Oricum, specialiștii consideră impresionismul o dezvoltare modernistă timpurie, astfel încât atât Ravel cât și Debussy se încadrează în perioada muzicală modernă.
Tatăl lui Maurice, Pierre-Joseph Ravel, un inginer de succes, manufacturier și inventator (a inventat „Roata Morții” – construcție specială pentru acrobații la circ și a fost un pionier în industria automobilelor, inventând și construind în acest domeniu), a fost cel care i-a insuflat dragostea pentru muzică și cel care l-a încurajat să urmeze această cale. Familia Ravel s-a mutat la Paris la circa trei – patru luni după nașterea lui Maurice.
La Paris, Ravel a crescut printre numeroși artiști și muzicieni, iar la 7 ani și-a început studiile muzicale cu lecții de pian. La 14 ani a intrat la Conservatorul de Muzică din Paris, unde a studiat sub tutela compozitorului francez Gabriel Faure. În 1928, Ravel a scris cea mai cunoscută piesa a sa, Boleroul, când se afla în vacanță, în comuna natală, Ciboure.
Din anul 1927, Ravel începe să aibă probleme de sănătate, care i se agravează în 1932, când se lovește la cap, într-un accident de taxi. Experții au luat în calcul mai multe diagnostice, printre care: tumoră cerebrală, Alzheimer etc. În 1937, Ravel acceptă să se opereze și, deși starea de sănătate pare să i se îmbunătățească, în data de 28 decembrie 1937, la doar 62 de ani, se stinge din viață la Paris, fiind înmormântat la Cimitirul Levallois-Perret, situat în comuna Levallois-Perret, o suburbie din nord-vestul Parisului.